Alexandru Ilie, despre secretul unui marketing online de succes
Bine ai revenit, drag Revoluționar! Nu-i așa că abia aștepți să afli noi sfaturi, cu ajutorul cărora să îți duci businessul la următorul nivel în noul an? De această dată, Alexandru Ilie, Co-Fondator Revolution Media, îți va împărtăși un secret extrem de important pentru un marketing online eficient, un lucru care apare în orice carte, dar pe care tu niciodată nu-l citești, pe care orice video ți-l spune, dar niciodată nu-l asculți, și pe care orice antreprenor poate să-ți confirme, deși nu vorbește despre el: a nu ceda!
Trebuie să recunoaștem, a fost o perioadă grea, în care s-au întâmplat foarte multe evenimente care n-au stat în controlul nostru, care au afectat foarte tare businessurile, mai ales pe cele fizice, scăzând vânzările în mediul offline. În schimb, în mediul online, toate acestea au avut un efect extraordinar. Cele mai multe businessuri care au înțeles acest trend, faptul că pandemia a făcut cât mai mulți oameni să se mute în mediul online, și care au profitat din plin de acest lucru, acum au succes în acest tip de vânzări.
În spatele oricărui business, există acest secret underrated, pe care orice antreprenor ar trebui să-l înțeleagă, iar acel secret este să nu cedezi. De ce este foarte important să înțelegi acest lucru? Pentru că în multe dintre cazuri, foarte mulți antreprenori care au avut idei extraordinare, dintr-un motiv sau altul, au renunțat la acel business. A renunța la ideea ta măreață este ultimul lucru pe care ar trebui să-l faci dacă într-adevăr ai un obiectiv bine stabilit în minte.
Dar de această dată nu vom vorbi despre mindsetul tău și nici despre businessul tău, ci vom vorbi despre un singur lucru: cum poți găsi soluții, astfel încât să nu fii nevoit să renunți.
Atunci când ai o idee de business, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le iei în considerare. În schimb, foarte mulți antreprenori uită un lucru foarte important, iar acela este strategia de marketing. Ei bine, noi exact cu asta ne ocupăm, iar acest articol este conceput din punct de vedere al marketingului. Foarte multe persoane intră în mediul online, având un magazin fizic și încearcă cu câteva sute de lei să se promoveze, iar dacă nu funcționează, renunță foarte rapid în doar câteva săptămâni.
Ei bine, Alexandru Ilie este aici pentru a-ți explica în detaliu care sunt regulile de care trebuie să ții cont dacă vrei ca businessul tău să crească în mediul online și să facă față cu brio perioadelor dificile.
Asigură-te că ai un buget de marketing
Din păcate, foarte mulți antreprenori pornesc pe acest drum în ultima șansă pe care businessul lor o are, în momentul în care nu mai merge nimic, nu se mai vinde nimic, totul este mort, iar ei se așteaptă, cu 100-200 de euro, să reușească să facă un business extraordinar. Totodată, mai sunt și acei proprietari de afaceri care cred că prețul pentru niște servicii de marketing de calitate este mult prea mare sau care cred că au o imagine atât de bună în piață încât nu mai are niciun rost să mai investească și în online.
Ei bine, indiferent de scenariul în care te afli acum, Alexandru Ilie este aici să-ți reamintească faptul că decizia pe care trebuie să o iei este direct proporțională cu momentul în care se află businessul tău. Dacă ești aproape de faliment și te aștepți să-l salvezi cu 100 de euro, atunci a venit momentul să-ți schimbi meseria. Pentru că începând colaborarea cu o agenție abia acum, nu vei face altceva decât să-ți cheltui ultimii bani în încercarea de a salva ceva ce este deja mort.
Însă dacă te afli pe linia de plutire și ai un profit frumușel, nu te grăbi să faci cash out, Gândește-te mai întâi la nevoile businessului tău, reinvestește în marketing și fii sigur că știi unde vrei să ajungi.
Iar dacă pentru tine totul merge genial acum, nu uita că fără o reclamă foarte bine pusă la punct și fără ca omul să te vadă în fiecare zi în piață, întotdeauna va apărea un competitor care să-ți ia fața. E suficient să ne amintim cazul Nokia pentru a înțelege de ce. Iar dacă regele telefoanelor mobile a putut să fie detronat cu atâta ușurință, asta ne dovedește că nimeni nu este invincibil. Nici măcar tu.
Alexandru Ilie te sfătuiește să alegi cea mai bună strategie de marketing pentru tine
Conform lui Alexandru Ilie, există trei tipuri de strategii de marketing abordate până acum.
- Tipul 1, care lasă barmanul să se ocupe de social media marketing. Din păcate, această mentalitate este adânc înrădăcinată în cultura românească. Oamenii de genul acesta preferă să plătească un barman sau o secretară, care să posteze din când în când pe Facebook sau Instagram și se așteaptă ca asta să le aducă rezultate pe termen lung.
- Tipul 2, care dă bani unei agenții și zice: „Fă tu tot, important e să-mi iasă mie conversia”. Oamenii aceștia se așteaptă ca, plătind puțin și neimplicându-se deloc, să aibă parte de rezultate wow, iar vânzările să bubuie, doar pentru că au plătit pe cineva cu 100 de euro. Nu o să se întâmple așa.
- Și tipul 3 de marketing, care este alcătuit din persoanele care înțeleg munca și valoarea din spate și colaborează în strânsă legătură cu agenția pentru a duce businessul la următorul nivel. Iar făcând treaba asta, vor primi un reward frumos pe termen lung, tocmai pentru că sunt vizibili pe piață de ani de zile, aduc un plus valoare în fiecare zi și pentru că nu încetează niciodată să evolueze.
Alexandru Ilie: „Acesta este un marketing cu adevărat sănătos, pe care eu te sfătuiesc să-l pui în practică!”
Ei bine, în acest articol este vorba despre acei antreprenori care au înțeles importanța și valoarea tipului 3 de marketing, un marketing sănătos, eficient în cele mai multe dintre cazuri, pe care noi vă sfătuim cu căldură să-l încercați și care constă în:
- implicarea personală a antreprenorului;
- un buget bine pus la punct pe minimum 6 luni sau chiar un an.
- o echipă puternică și entuziastă, care să te ajute cu tot ceea ce înseamnă creare de conținut;
- un marketing creativ care să conțină mereu idei noi și care să fie la curent cu tot ceea ce înseamnă update-urile din piață.
Concluzii
În momentul în care te decizi să pui businessul tău în mediul online, fă-o cu o strategie în spate, cu un research riguros, cu o misiune, o viziune și cu un buget bine pus la punct. Nu ceda înainte să începi marketingul sau imediat după ce ai făcut-o.
Dacă vei ține cont de toate aceste sfaturi, vei deveni unul dintre antreprenorii care va știi întotdeauna ce are de făcut pentru a trece la următorul nivel.
Iar pentru mai multe exemple concrete, urmărește și tu videoclipul lui Alexandru Ilie sau sau află mai multe despre marketing și rezultate online din acest articol.
Secretele marketingului online de la Alexandru Ilie
Salutare, dragi rEvoluționari, și bine ați revenit la un nou articol în care vom da iarăși cărțile pe față. De această dată, Alexandru Ilie vine din nou în ajutorul vostru și vă explică în detaliu care sunt secretele marketingului online de succes, așa cum a mai făcut și în articolul trecut.
Atât el, cât și noi, întreaga echipă rEVO, am avut de-a face cu situații diverse și dificile, dar peste care am trecut întotdeauna cu succes și am găsit rezolvări. Asta pentru că ne dorim ca piața de marketing să devină din ce în ce mai prosperă și să crească în număr de clienți.
Alexandru Ilie crede cu tărie în misiunea de a face marketing online pe bune
Din păcate, foarte multe companii și foarte mulți freelanceri nu înțeleg ce înseamnă marketing. Mulți dintre ei încă vând câteva postări sau planuri editoriale incomplete, făcute pe genunchi, pe sume mari de bani, dar care nu aduc niciun rezultat. De unde știm acest lucru? E suficient să aruncăm un ochi în online. În plus, acest fenomen ne-a fost confirmat și de cei peste 90% de clienți, care vin cu faimoasă replică „Am mai încercat și cu altcineva și n-a mers”.
Așa că a venit timpul să punem degetul pe rană și să lămurim cum stă, de fapt, treaba cu marketingul online.
Acum câțiva ani, chiar și acum, în pandemie, a fost un hype extraordinar în ceea ce privește deschiderea oamenilor de a-și muta afacerea în mediul online și de a profita de avantajul rețelelor de socializare. Însă odată cu acest hype, a apărut și un număr foarte mare de gold rusheri, cum îi numește Alexandru Ilie, referindu-se la acele agenții sau acei freelanceri care au încercat să profite și să vândă niște servicii care nu au nicio treabă cu marketingul și care nu au adus niciun plus valoare în viețile clienților care aveau nevoie de conversia finală.
Timpul a trecut, dar aceste trenduri se repetă, întrucât cei care vor doar bani caută mereu scurtături prin care să atragă câțiva clienți creduli, cu speranțe mari. Astfel de minciuni pot părea foarte adevărate pentru o persoană care nu cunoaște bine domeniul. Dar dacă ajungi să înțelegi cum funcționează cu adevărat această piață, îți poți da seama foarte ușor de situațiile în care numerele sunt umflate cu pompa sau serviciul care ți se oferă nu este altceva decât o țeapă.
Iată ce înseamnă marketing online pe bune:
1. „Nu vă luați după aparențe”, ne avertizează Alexandru Ilie
Chiar dacă ești într-o situație mai delicată sau consideri că ai început târziu promovarea în online și nu ai avut timp să faci un research, înainte de începe o colaborare, fă cel mai important lucru: verifică adevărul informațiilor pe care le primești și agenția cu care vorbești. Spre exemplu, sunt unii care spuneau că au făcut marea cu sarea, dar site-ul lor nici măcar nu era indexact corect în Google, iar pe social media nu aveau nici followeri, nici constanță și nici consistență.
Înainte de le înghiți minciunile, caută să vezi dacă ei fac pentru ei ceea ce zic că vor să facă pentru tine.
2. Pune marketingul online înaintea organizării interne
Din păcate, mai ales în România, mulți își construiesc un business mișto din toate punctele de vedere, de la locație la personal, dar uită să mai pună bani deoparte și pentru marketing. Apoi se întreabă de ce peste două luni dau faliment.
Oricât ai încerca să faci un business extraordinar, dacă nu ai pe cine să aduci acolo și nu folosești nici instrumentele potrivite de captare a atenției potențialilor clienți, vei pierde.
3. Viziune, Misiune, Valori – principiile după care Alexandru Ilie îți recomandă să-ți începi marketingul online
Dacă nu ai aceste puncte foarte bine puse la punct și începi să faci marketing online bâjbâind, crezând că vrei ceva sau făcând un plan complet nerealistic, nu vei reuși să te dezvolți.
Tocmai din acest motiv, Alexandru Ilie îți recomandă să-ți oferi tot timpul de care ai nevoie pentru a-ți crea o strategie puternică, centrată pe obiective realiste și cu ajutorul căreia să vinzi emoție potențialilor tăi clienți.
4. Secretara nu se pricepe la marketing online, așa că nu o lăsa să facă jobul profesioniștilor
Alexandru Ilie a întâlnit, de-a lungul timpului multe businessuri mișto, cu un potențial atât de mare, pe care voia să le aducă aproape de rEvolution, dar fie a fost refuzat de secretara de la intrare, fie proprietarii de business spuneau că au deja pe cineva intern. Dar acel intern era, de cele mai multe ori, un contabil sau un barman, care postau din când în când câte un story pe Instagram, pe care ei îl numeau „marketing online”.
Nu, lucrurile nu funcționează așa. Dacă îți dorești cu adevărat rezultate și o treabă bine făcută, trebuie să apelezi la experți în domeniu, oameni care fac lucrul acesta de ani de zile și care vin cu lecțiile deja învățate din propria practică.
Așa cum nu te duci la un măcelar să-ți insereze un implant dentar, n-o lăsa nici pe secretara ta să facă treaba pe care un marketer ar trebui să o facă în mod normal.
Concluzii
Folosește din plin sfaturi pentru a crea cu adevărat valoare în mediul online și pentru a ieși în evidență în piață. Totodată, indiferent de cât de greu ar putea părea la început, nu te opri niciodată din a căuta soluții pentru dificultățile cu care te confrunți sau oameni pricepuți care să-ți pună fiecare detaliu la punct în ceea ce privește marketingul tău online.
Până data viitoare, te lăsăm cu videoclipul lui Alexandru Ilie, care vine cu mai multe exemple despre acest subiect: