Situatii sau probleme in promovarea online?
Vrem să vă ajutăm pe voi antreprenorilor, dar și pe voi, colegii noștri de branșă, să trecem la următorul nivel.
Astăzi o să vorbim despre the blaming game, cum ne place nouă să-i spunem. Adică ba e vina mea, ba e vina ta. Un blaming game care nu doar că nu ajută pe nimeni, dar demoralizează întreg procesul, face ca relația dintre cele două părți să devină tensionată, un joc care nu are niciun sens și nu ar trebui să existe, mai ales în acest domeniu.
The blaming game este motivul numărul unu pentru care colaborările dintre cele două părți se destramă și probabil cel mai ușor mod prin care fie o parte, fie cealaltă ajunge să aibă o părere mai mult decât negativă despre acest domeniu și mai ales despre serviciile sau modul sau modul prin care reușim să creștem businessuri, să scoate în evidență servicii, beneficii și multe alte lucruri pe care le facem din toată inima pentru clienții noștri și, desigur, pentru public.
Ei bine, acest joc a început acum mult timp în urmă, în momentul în care oricare dintre cele două părți refuză să privească o situație într-un mod obiectiv. De cele mai multe ori, pentru că noi înșine, ca antreprenori, am pus mult suflet în ceea ce facem, refuzăm să vedem adevărul, iar agențiile sau freelancerii cu care colaborați de cele mai multe ori își impun niște limite foarte basic, pe care nu-și doresc să le întreacă, le acceptă și refuză să evolueze și să treacă la următorul nivel.
Astăzi o să discutăm despre câteva greșeli pe care fie o parte, fie cealaltă le fac și o să căutăm niște soluții pentru ele, astfel încât data viitoare să știi când să tragi un semnal de alarmă și să te gândești de două ori înainte de a porni un conflict.
1. Prima oară, din partea antreprenorilor
Aici, în cazul de față, scuză numărul 1 este „Am făcut tot posibilul”. Multe business-uri pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor își doresc o baghetă magică, care să le ofere rezultate uriașe cu minim de investiție. Lipsa de asumare nu înseamnă decât că nu au un business plan bine pus la punct, de la strategiile de marketing până la PR. Întâlnim des confuzii, pentru că antreprenorii cred ca marketingul, de la Facebook și Instagram, ajunge la îmbrăcat clădiri.
A doua scuză este “Am mai făcut asta, ce îmi garantează mie că o să meargă cu tine?“. Păi, dacă ai mâncat o sămânță stricată, asta înseamnă că toate de acum înainte vor fi? Nu, înseamnă că nu ai fost tu suficient de atent astfel încât să nu alegi una stricată. See what we did here?
A treia și ultima scuză de astăzi este “N-am nevoie de asta. Nu văd sensul în a o face.” Evenimentele din ultimii ani dau totul peste cap. Numărul de utiizatori de internet, Facebook, Instagram a crescut enorm de mult. Dacă mamaie nu știa ce e ăla Facebook, acum dă like, iar copilul care acum 3 ani ieșea în parc, acum stă pe Reels.
2. Apoi, din punctul de vedere al antreprenorilor
Și în cazul lor, prima scuză e tot că „Am făcut tot posibilul”. Chestia asta nu e niciodată adevărată, pentru că întotdeauna poți veni cu ceva nou, poți crea o strategie nouă, poți să-ți lărgești echipa. Sunt o mulțime de modalități prin care poți să vii întotdeauna cu o schimbare, esențial este să-ți dorești să faci asta și să nu te oprești din a lupta pentru visul tău.
O altă scuză pe care o auzim super des și care ne dezamăgește extrem de tare este legată de piață. Mulți dau vina pe piață pentru eșecul lor, crezând că o sa îi ajute în vreun fel să evolueze sau să ajungă în top, acolo unde îsi doresc. Dacă ai impresia că piața e zgârcită și nu e dispusă să plătească pentru produsul tău, înseamnă că în realitate, produsul tău nu merită. De aici înainte e important să faci TU ceva ca să îmbunătățești situația – nu să aștepți să se schimbe trendul în piață.
Acestea fiind spuse, rEVOLUTIONARULE, suntem la un click distanță atunci când ai o nelămurire despre cum ar trebui să abordezi piața. În ceea ce privește problemele în promovarea online, avem un video pregătit de Alex Ilie din care vei afla mai multe. Aruncă o privire!
De ce trebuie să-ți cunoști perfect publicul țintă atunci când ai activitate în online?
Salutare, salutare drag prieten rEvoluționar! Missed us?
Am revenit pe blog cu o nouă serie de articole 100% aplicate, despre situații reale pe care le întâlnești sau le vei întâlni de-a lungul activității tale în online, mai exact, despre ceea ce înseamnă Social Media și uneltele prin care poți să ajungi la publicul tău țintă.
Și că tot veni vorba de asta, primul și poate cel mai important pas pe care trebuie să-l faci când te înhami la asta este să știi cui te adresezi. Să zicem că ai un business, o afacere care se bazează fie pe produse, fie pe servicii – o să le numim produse în continuare, dar se aplică pentru orice beneficiu primește clientul tău – și începi drumul ăsta de promovare pe internet. Trebuie să fii conștient că în anul 2022 aproape oricine are acces la internet și poate ajunge, mai simplu sau mai complicat, la tine, la pagina ta și la informații despre tine, ÎNSĂ, nu oricine va ajunge să fie clientul tău final, de aia trebuie să știi cum să pui punctul pe i, astfel încât să ajungi la o conversie favorabilă. Cu alte cuvinte, să știi să convingi omul din spatele ecranului pe care vede reclama ta, să-ți dea banii pe care îi vrei.
Răspunsul la întrebarea din titlu e simplu: pentru că altfel nu o să vinzi. Dacă tu ești un restaurant de tip fastfood, spre exemplu, și te adresezi persoanelor de peste 40 de ani, atât prin limbaj, cât și prin genul postărilor și frecvența lor, ținta ta o să-ți scape printre degete. Uite alt exemplu, presupunând că ești la conducerea unui brand de cosmetice în general axate pe zona de anti-îmbătrânire și detoxifiere, deci categoric o nișă pentru femeile 30+, iar tu apari pe Social Media doar cu postări scurte, fără beneficii aplicate ale produselor, fără încercarea de a convinge persoana de la celălalt capăt de eficiența produselor tale, vei rămâne să te dai tu cu cremele tale. Sorry not sorry.
Bine, bine, o să zici, dar cum fac să aflu cui trebuie să mă adresez? Păi, ești în locul potrivit, îți zicem noi în următoarele rânduri din articolul ăsta.
Dacă în timp ce îți creai planul editorial pentru conținutul tău nu te-ai pus nici măcar o singură dată în pielea clientului tău, why are we even talking? Orice apare pe paginile tale trebuie să fie mai întâi gândit din perspectiva celui care scoate banul din buzunar. E simplu.
Există o mare tendință, în marketing, de a folosi metode, cuvinte, imagini care nu mai servesc 100% scopului pentru care au fost gândite. Dacă le folosești tot pe alea în continuare o să riști să nu vorbești pe limba “clientului ideal.” Abia atunci când întreaga ta strategie va avea ca scop ajutarea și susținerea clientului pentru a-și îndeplini un obiectiv, abia atunci vei putea discuta despre o legătură strânsă, și cel mai probabil, de durată între tine și cel care-ți asigură conversia.
Faza tare aici e că publicitatea pe SM îți oferă șansa de apela la o targetare super precisă și detaliată. Odată ce te-ai asigurat că limbajul, strategia și planul se mulează pe profilul pe care l-ai imaginat ca fiind clientul ideal, de aici ai liber să creezi atât reclame, cât și conținut organic personalizat pentru publicul tău, și cu siguranță vei vedea îmbunătățiri în ceea ce înseamnă rata de conversie și eficientizarea bugetului alocat conținutului plătit, pentru că doar segmentele potrivite brand-ului tău.
În discuția asta joacă un rol important și platforma / platformele pe care postezi. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că în timp ce Facebook pierde din popularitate și algoritmul Instagram apreciază mai mult conținutul video, platforme precum TikTok iau din ce în ce mai mult avânt. Ținând cont de asta și de analiticele conturilor tale de pe Social Media, poți alege pe ce platforme să îți boostezi postările.
Acestea fiind spuse, tot ce vrem noi să transmitem este că marketing fără cap nu se poate. Strategia e mama reușitei și dacă o neglijezi tu, s-ar putea să te neglijeze și pe tine clienții. E reciproc.
Dacă ai chef de și mai multe sfaturi sau idei, pe paginile noastre găsești multe carusele educaționale, ca să nu mai vorbim despre LIVE-urile pe care le fac băieții noștri Gabi, Alex, Codruț și Roger pe YouTube.
See you next time!
Cum crezi că e VS ce e în realitate
Bine ați revenit, dragi business owners, marketeri și Revoluționari, la un nou articol marca rEVOLUTION Media! Astăzi vom discuta despre unul dintre cele mai picante subiecte atunci când vine vorba de promovarea în online și, totodată, unul dintre preferatele noastre: AȘTEPTĂRILE.
De-a lungul timpului, am întâlnit foarte mulți proprietari de afaceri, așa cum cel mai probabil ești și tu, care credeau că, plătind pe cineva care să se ocupe de publicitatea lor din mediul online, următoarea zi va ploua cu vânzări și conversii. Nope, lucrurile nu stau chiar așa…
Majoritatea oamenilor refuză să accepte faptul că durează până ca rezultatele să-și facă apariția. În plus, mereu piața va fi cea care va decide. De ce? Află din acest live.
Astăzi vom discuta doar despre ce înseamnă să accepți realitatea din punct de vedere al reclamei în sine. Nu uita că trebuie întotdeauna să ții cont de:
- factorii care fac o reclamă să dea rezultate;
- diferența dintre online și offline;
- modul în care se măsoară rezultatele unei reclame.
Dar o vom lua pe rând, încetul cu încetul, astfel încât să nu ne scape nimic din vedere, iar informația să se cimenteze cu succes în capul tău. Așadar, de ce nu trebuie să te aștepți sub nicio formă la rezultate instant? Ei bine…
I. Timpul de promovare
Orice produs sau serviciu are nevoie de un timp de promovare până să poată să dea rezultate. Probabil că și tu ești genul de antreprenor care, imediat ce pășește în mediul online, crede că peste noapte o să se întâmple o mare minune și o să-i bubuie vânzările. Întâmplarea face că acestea au fost așteptările a peste 90% dintre potențialii clienți cu care am stat de vorbă de-a lungul anului. Erau de părere că, doar pentru că se postează în fiecare zi și doar pentru că se face o campanie plătită, ziua următoare o să explodeze tot și o să vină comenzi peste comenzi.
„De unde așteptările astea?” îi întrebam noi. Răspunsul: „Păi produsul meu este extraordinar, n-are cum să nu se vândă!”. Aici intervine momentul în care noi le spuneam că piața decide. Orice produs sau serviciu din mediul online are nevoie de un timp în care să-și ia o audiență, să facă un brand awareness și în care să câștige încrederea pieței. Nicio reclamă pe net, la radio sau în oraș nu o să-ți ofere vreodată coadă la ușa ta doar pentru că există. Degeaba pui ditamai afișul în Piața Unirii, pentru că trecătorii îl vor ignora la fel ca pe orice altă reclamă care nu se adresează nevoilor lor. Așa că de ce te aștepți să explodeze produsul tău peste noapte din simplul fapt că tu plătești aceste servicii de publicitate?
Fie că ești în mediul online sau în mediul offline, se aplică aceleași reguli de brand awareness, de durată și de încredere pe care tu trebuie s-o câștigi de la potențialii tăi clienți!
II. Factorii care influențează acel timp
Există foarte mulți factori care fac un produs să se vândă mai repede sau mai lent. Iată care sunt aceștia:
1. Transparența
Cu cât ești mai transparent, cu atât omul din spatele telefonului va putea înțelege valoarea produsului tău și se va putea identifica emoțional cu acesta. Nu uita, la fel cum am tot spus-o în aproape toate articolele și live-urile noastre, emoția vinde în 90% din cazuri!
2. Încrederea
Aici, lucrurile sunt discutabile. Dacă nu este vorba un produs care să necesite încredere, cum ar fi o rochie, omul va fi mai dispus să o cumpere, știind că dă o dată respectivă sumă, o probează, o folosește de câteva ori și cam atât.
În schimb, dacă ești un life coach care dă sfaturi de viață, care spune oamenilor cum să se comporte și care susține regulat workshop-uri, omul acela va fi mult mai tentat să te urmărească, să vadă dacă într-adevăr dai rezultate, dacă spui adevărul și să-ți cunoască comunitatea. Va proceda în acest fel până când va fi 100% sigur că poate avea încredere în tine, ca abia apoi să facă prima achiziție de la tine.
3. Bugetul
Foarte multă lume crede că, investind vreo 100-200 de euro, o să explodeze peste noapte și o să aibă rezultate. Dar dacă vrei într-adevăr să reușești, trebuie să fii dispus să reinvestești constant în business-ul tău. Iar aici ne referim la un buget consistent! Nimeni nu o să poată să vândă produse scumpe cu un buget mult prea mic.
„O să investesc după ce primesc” – Uită teoria aceasta! Nu te gândi că, dacă începi cu 100 de lei astăzi, mâine o să primești 1000 de lei, din care o să reinvestești 500 de lei. Îți spunem din start că n-o să funcționeze decât dacă ai noroc chior. Iar noi nu credem în noroc, ci în fapte.
Ideal (obligatoriu chiar) ar fi să pui deoparte un buget pentru 3-6 luni încă de la bun început, pe care să-l consideri investiție. Abia după această perioadă, poți să reinvestești ceea ce câștigi. Doar în acest fel poți fi sigur că realizezi un brand:
- transparent,
- de încredere,
- promovat corect,
- care să aibă o audiență stabilă
- și un număr de clienți potențiali.
III. Timpul de învățare
Trebuie să înțelegi că orice tip de reclamă, online sau offline, are nevoie de un timp de învățare. Faptul că treci prin niște numere de oameni, nu înseamnă că aceștia reprezintă audiența potrivită, cu atât mai puțin cea finală. Nu înseamnă că primii utilizatori care îți vizualizează contentul îți vor deveni și clienții. Este vital să treci prin cât mai multe numere, astfel încât algoritmul să învețe care este audiența ta potențială, oamenii potriviți care să interacționeze cu contentul. Astfel, poate deveni posibilă o targetare a clienților, iar algoritmul va știi și el care sunt cei care vor face și conversia finală.
IV. Mesajul în care îți împachetezi produsul
Modul în care oferi mesajul, indiferent de produsul sau serviciul tău, va face diferența dintre tine și competitorul tău. Doar printr-un mod transparent, tu vei putea să ajungi emoțional la acea persoană. Așa cum am spus și mai devreme, în ziua de azi, peste 90% dintre cumpărători preferă să ofere mai mulți bani pe servicii de calitate și transparente decât pe unele ieftine și îndoielnice. Dacă vrei să fii diferit față de competiția ta și vrei să ai rezultate diferite, atunci va trebui să fii transparent 100%!
V. Algoritmii din spatele platformelor pe care le folosești.
Foarte puțini dintre antreprenorii pe care noi i-am cunoscut au înțeles că aceste platforme au niște algoritmi. Mulți credeau că o postare (sau o campanie plătită) este suficientă. Dar adevărul este că, în spatele acelei promovări, sunt mulți factori care sunt puși la dispoziție ca atât tu, ca antreprenor, cât și noi, ca agenție de publicitate, dar și clientul final să avem parte de niște lucruri cu adevărat valoroase. Toate update-urile din ultimul timp au fost făcute ca acel potențial client să beneficieze de plus valoare în viața lui.
Totodată, modul în care tu îți vezi brandul în mediul online s-ar putea să se bată cap în cap cu acești algoritmi, iar rolul marketerului este să-ți adapteze brandul pentru social media, astfel încât să se potrivească cu cerințele algoritmului. Dacă tu nu accepți acest lucru, nu ai cum să crești în online.
Concluzii
În cazul în care ai înțeles tot ceea ce ți-am explicat până acum, vei putea să obții rezultatele pe care ți le dorești, pe o perioadă medie – lungă de timp. În caz contrar, nu faci decât să-ți pierzi banii și timpul și să pierzi, totodată, și energia celui cu care colaborezi pentru promovarea în online.
Așa că investește în online marketing, ai încredere în experții pe care i-ai ales și, extrem de important, ai răbdare și analizează!
Ilie Alexandru, co-fondator rEVOLUTION Media, este alături de noi cu mai multe exemple concrete, referitoare la subiectul de azi:
Succesul tău e dictat de piață
Salut, salut, salut și bine ați revenit pe blogul rEvoluționarilor!
Astăzi o să trecem în revistă un lucru extrem de important, pe care nu mulți antreprenori îl înțeleg și pe care, credem noi, ar trebui pus mult mai mult accent. Rezultatele sunt cele care contează, ele fac colaborarea să fie una pe termen lung, și tot ele sunt cele care îți aduc succesul la care ai visat.
Topicul de azi, după cum ai citit și în titlu, este legat de faptul că piața decide. Nu tu decizi, nu noi decidem, ci piața. Și de ce spunem treaba asta?
Pentru că foarte mulți antreprenori, atunci când decid să colaboreze cu cineva pe partea de marketing, fie că este offline, fie că este online, orice tip de marketing, intră în piață crezând că ei decid. Noi ne întâlnim super des cu această situație, mai ales cu oameni care nu au un branding, nu au o istorie, nu au deja o piață, dar vor să facă vânzări.
În cele mai multe cazuri, piața este suprasaturată de afacere și business-uri exact ca al tău sau asemănătoare, lucrul care te va face pe tine deosebit în comparație cu ceilalți competitori este modul în care tu înțelegi nevoile pieței existente. Când spunem că piața decide nu ne referim că dacă-ți spune cineva să faci o gogoașă triunghiulară chiar să faci una, dar să fii atent la nevoile și la goluri din piață, ca tu să le oferi o soluție și ei să devină clienți recurenți. Făcând acești pași le dai ocazia să încerce ceva nou, să vadă ce poți să le oferi tu și cum, de fapt, afacerea ta aduce plus valoare în viețile lor. Un bun exemplu e chiar Apple, o companie care a făcut acest demers când Nokia era încă lider de piață, când piața încă nu știa cât își dorește telefoanele Apple. După acea masă de early buyers au urmat restul, masa mare de oameni, care au făcut diferența pentru a detrona liderii de piață, mai ales că astăzi, cei ce aveau cele mai multe vânzări atunci astăzi nu mai ai aproape deloc.
Faptul că înțelegi că piața decide va face o mare diferență în business-ul tău. Nu trebuie să lași ego-ul să-ți stea în cale, nici părerile personale sau opiniile de expert, pentru că nu vei mai putea să vezi dincolo de ele, să vezi ce-și doresc și ce au nevoie, sau mai bine spus, vor avea nevoie. Ascultă-i, fă un research, îmbunătățește-ți serviciile și produsul și fii deschis către idei din exterior, pentru că sigur vei fi în stare să creezi ceva nou, ceva ce competitorii tăi nu au.
Din experiența de atâția ani, foarte mulți antreprenori de pe piață, fie dintre cei cu experiență fie dintre cei mai la început, au venit la noi cu așteptări și cum mentalitatea de “ produsul meu, fac ce vreau”. Dacă vrei să ai continuitate pe termen lung, să-ți transformi hobby-ul în business, ai nevoie de o investiție. De aici, sunt două variante: fie se autofinanțează prin originalitatea postărilor, gradul lor de impactre, prin idei și plus valoare, fie ai un capital definit pentru X luni și crești cu el.
Pe cealaltă parte, în Români sunt mult afaceri care apar peste noapte, ale multor antreprenori care cred că ar putea să se implice și ei, pentru că au văzut la altcineva și le-a venit ideea când se spălau pe dinți. Oamenii ăștia se așteaptă tot timpul la rezultate imediate. Dacă ții neapărat să-ți placă doar ție ceea ce faci, atunci nu te aștepta la cine știe ce. Sunt oameni care nu înțeleg că o agenție sau un freelancer îi va ajuta să-și clădească afacerea, dar ei tot se împotmolesc la chestiuni minore, pe care le tot modifică.
Sfatul nostru este că dacă ai angajat deja o agenție de marketing, să te consulți cu ei, să ții cont de sfatul lor și să nu faci tu pe expertul în locul lor, pentru că ei chiar știu ce fac. Motivul pentru care i-ai angajat este exact ăsta, pentru a te ajuta să creezi o strategie foarte bine pusă la punct, care este rolul lor în viața ta, și te rugăm, dă-le mână liberă la creativitate, postări și planuri pentru că fiind de atâta timp în piață, îți pot oferi ție ca și antreprenor o gamă mai largă de servicii decât te-ai așteptat!
Așadar, primul și cel mai important lucru este să înțelegi că nu tu decizi, mai ales dacă ai o afacere la început de drum, o afacere fresh, fii deschis la idei noi și oferă-le experților șansa să-ți demonstreze că sunt experți. Într-un final, nu mâine, nu peste o săptămână, în niciun caz pe termen scurt, dar pe termen lung, afacerea ta are toate șansele de a deveni una cu adevărat atractivă și prosperă!
Ilie Alexandru, co-fondator rEVOLUTION Media, este alături de noi cu mai multe exemple concrete, referitoare la subiectul de azi:
KPI pentru succesul în online
Salutare revolutionari dragi! Bine v-am regăsit aici, pe blog, cu încă un articol în care vorbim despre rezultatele în mediu online!
Știm cu toții că toată lumea își dorește rezultate în mediul online, dar, mai ales, toată lumea vrea să găsească un mod prin care să le urmărească.
Acestea fiind zise, o să discutăm, în primul rând despre mai multe tipuri de succes în online, iar, mai apoi, despre o metodă de raportare care te ajută să ții din scurt activitatea din mediul online, de pe social media.
Pe noi, toată lumea ne întreabă despre succes, și ca să începem în forță, o să vă dăm un exemplu: dacă ai de gând să vii cu o reprezentare pe online și să faci ceva pentru business-ul tău, să generezi clienți, nu încerca!
Treaba asta cu venitul și încercatul, o săptămână, două, nouă, în 100% din cazuri, nu funcționează! Dacă gândirea ta este doar de a încerca ceva, trebuie să înțelegi că nu o să obții rezultate! O să-ți explicăm de ce.
- În primul rând, când încerci, nu o să fii niciodată all-in. O să alegi o opțiune la întâmplare, fără să faci măcar puțin research înainte să vezi ce variante ai. O să alegi un freelancer care o să te îmbârlige cu ceva, sau o agenție, sau chiar de unul singur, dar nu vei obține niciun rezultat!
- Vei face totul la ghici, fără să ai vreun fel de strategie. Dacă spre exemplu, te duci la un profesionist și îi spui ce îți dorești și că vrei să încerci să faci ceva pe zone de online, dacă acceptă cu siguranță îți vrea doar banii și nimic mai mult.
Fii all in sau all out! Totuși, noi putem să înțelegem și că e foarte populară această teamă de a pierde bani, tocmai de aceea, succesul, practic, înseamnă conversia finală. Dacă vrei să-ți măsori succesul în online, te duci mereu la vânzări și urmărești din scurt ROI-ul.
Ținând cont că este o diferență uriașă între Branding Marketing și vânzări, fiecare au scopuri diferite, practic marketingul este o anexă a vânzării. Ce înseamnă asta pentru tine?
Înseamnă că marketingul accelerează realitatea pe care tu o creezi, most of the time, singur. Dacă știi să faci vânzări, marketingul va accelera asta, dacă nu știi, la fel. La fel de bine, marketingul nu înseamnă că bați din degete și dintr-o dată ai succes!
Deci hai să înțelegi ce am face noi cu un business, ce am făcut, de fapt, cu rEvolution Media. La început, trebuie să ții cont de perioada de hustle, să fii mereu acolo, prezent pe piață, în private sale, oriunde. Pentru a genera clienți faci toate astea, dar în final, toți acești oameni sunt tot o piață rece. Noi am reușit să ajungem la această conversie fic cu oamenii din piața caldă, care să știe punct ochit punct lovit, abia după 7 luni de conținut organic și plătit. Ia gândește-te dacă renunțam noi după 6 luni, supărați, dezamăgiți… Mai aveam rezultatele de acum? Mai aveam creșterea pe care o avem acum? Nu.
Marea majoritate încep să facă marketing fără să aibă acel ROI, fără să aibă un produs testat, iar asta este pentru că educația antreprenorială la noi în țară lasă de dorit. E super mega important ca înainte de orice să testezi pe piața produsul, să vezi dacă prețul produsului tău e atractiv pe piață, pentru ca atunci când intri în online, să existe deja conversie în mediul offline. Dacă te bazezi strict pe e-commerce n-o să-ți iasă.
Și afacerile online, care par a fi 100% online, au reprezentate în offline: au oameni, birouri, toate cele. Chiar și dacă e vorba despre un singur om, care stă pe canapea la el acasă, doesn’t matter, e datoria ta de expert să găsești ceva, să vezi ce pasiuni are, whatever. În România, un exemplu bun erau cei de la GoMag, care au început să documenteze și partea lor de offline, de întâlniri, și ca să înțelegeți, oamenii ăia care vin nu vin din piața rece, nu te-au văzut acum prima dată, sunt cei din a doua parte a funnel-ului de vânzări. Ei sunt acolo să te cunoască mai bine și să crească engagementul.
Oamenii vor în continuare să cunoască și mediul offline, să afle cât mai multe, și o pățim și noi când ne zic clienții că vor să cunoască echipa, să ne vadă, să înțeleagă cum lucrăm, pentru că în continuare misiunea și viziunea contează enorm. Și de fapt și de drept îți dai seama că succesul se măsoară cel mai bine prin raportare, îți faci un raport în care treci toate țelurile tale.
Hai să vă mai dăm un exemplu! Știai că rEvolution Media nu semnează contracte cu clienții pe mai puțin de 6 luni pentru clienții care sunt nu sunt? Vrei să știi de ce? Ca să ne asigurăm că înțeleg seriozitatea afacerii, pentru că eu ca marketer vin și te întreb câte vânzări ai, tu îmi răspunzi că n-ai și mă întrebi ce garanție am că-ți voi aduce vânzări? Ei bine, nu pot decât să-ți ofer un cost de achiziție și ulterior, să scalăm în funcție de costul pe care l-am stabilit. Cam ăsta o să fie drumul nostru spre breakeven, mai întâi, și mai apoi să poți să obții și profit.
E foarte simplu să vezi, chiar și dintr-un studiu de caz, cam cum te poziționezi. Hai să zicem că vinzi… bijuterii din argint. Fă un studiu de piață, caută concurența, vezi ce face și vezi dacă e bine. Asta te-ar ajuta să-ți faci o idee despre cam cât de mare este piața și cât ai reuși tu să vinzi bazat pe preț. Un pas super important în cazul ăsta e predicția realistă pe care trebuie să ți-o faci la început de drum, bazată pe realitatea din piață. Cam așa funcționează un audit în revo, unul în care setăm împreună scopurile pe termen lung, breakeven și abia mai apoi profit, și abia după astea să începem să ne setăm și țeluri pe termen scurt, să vedem ce facem săptămâna asta, pas cu pas, până la prima raportare, analizând datele și fluctuațiile (dacă există) care provin de la creativ, să vedem dacă avem o bază de dată corectă.
În primă fază, la început, cheltuielile sunt doar cheltuieli! Până când reușim să stabilizăm rezultatele în urma reprezentării online ar trece cam o lună și jumătate, iar până atunci tot ce trebuie să faci este să investești continuu în afacerea ta!
Noi am sesizat că se aplică o singură regulă atunci când vine vorba de promovarea online. Dintre colaboratorii noștri, au ajuns să aibă rezultate online doar cei care au ascultat de noi și au mers pe strategia noastră, pentru că agreementul dintre noi există pentru că eu sunt expert și tu nu, nu e ceva bazat doar pe respect, pentru că respectuos poate să fie și un instalator.
Așadar, trecând prin toate etapele astea, înțelegând că pentru noi toate etapele sunt diferite și foarte bine bătute în cuie (poate sunt companii care o fac diferit, e perfect în regulă) așa și doar așa poți să măsori cu adevărat dacă ai succes sau nu în mediul online.
Dacă vrei să auzi mai multe urmărește și tu videoclipul lui Bălan Gabriel, CEO și fondator rEVOLUTION Media:
Dacă nu tu, atunci cine?
Bine ai revenit, drag proprietar de business care își dorește rezultate instant! Știi că este imposibil să le obții peste noapte, însă dacă faci lucrurile corect și cu conștiinciozitate, îți vei asigura creșterea de care ai nevoie în mediul online. Iar astăzi o să vorbim despre o componentă foarte importantă în acest sens.
Concurența: fie o ignorăm prea tare, fie o analizăm excesiv
Înainte de toate, trebuie să înțelegi faptul că piața este strict reglementată de numere, care sunt extrem de importante, mai ales într-un mediu dinamic și instabil, cum este cel din România.
Atunci când îți lansezi o nouă afacere pe piață, unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ții cont este concurența cu care o să te confrunți. Deși e important să ai încredere în businessul tău, e la fel de important să stai cu ochii și pe concurență, pentru că dacă o ignori, s-ar putea să îți fure clienții de sub nas. De ce?
Online-ul: din ce în ce mai aglomerat
Mediul online este extrem de aglomerat și există extrem de multă concurență pentru orice domeniu, dar și între domenii. Te întrebi cum este posibil așa ceva? Ei bine, să nu crezi că va trebui să „te bați” în vizualizări și conversii doar cu cei din același domeniu ca al tău. Dacă vinzi mâncare, tu nu ești în concurență doar cu ceilalți producători de mâncare, ci ești în concurență cu toți cei ce se luptă pentru atenția și display-ul unui utilizator de internet, scopul final fiind ca acesta să interacționeze cu ei.
Doar gândește-te: în fiecare zi, Facebook (spre exemplu) afișează sute, poate chiar mii de reclame doar în România, cu produse și servicii dintre cele mai diverse. Însă în afara faptului că un utilizator nu are fizic suficient timp pentru a le vedea pe toate, dintre cele care vor ajunge totuși la el, acesta va interacționa doar cu cele care vând produse și servicii care îl interesează în mod exclusiv. Iar de aici ajungem la…
Importanța unui studiu de piață riguros
Pentru a înțelege din ce în ce mai bine tendințele pieței în care activezi, ai nevoie de un studiu de piață constant, prin care să obții datele necesare cu ajutorul cărora să-ți dezvolți businessul și să ai un avantaj în fața competiției tale.
Iar înainte de a face acest studiu de piață, mai întâi stabilește:
- cărui tip de consumator îi sunt adresate produsele sau serviciile tale;
- căror nevoi ale consumatorului răspunde produsul sau serviciul tău;
- ce plus-valoare poate businessul tău să aducă pe piață;
- ce poți oferi în plus față de concurența ta.
Pe scurt, trebuie să-ți plasezi cu mare atenție produsul în piață. Crezi că te descurci s-o faci de unul singur? Ei bine, dă-ne voie să te contrazicem.
„Pot să fac și singur” – greșit!
Majoritatea antreprenorilor români pleacă la drum cu aceeași mentalitate greșită de „Eu știu deja toate lucrurile astea”. Ei intră în online, dar nu au un ecosistem pus la punct, postează de pe telefon, din an în Paște, apoi se întreabă de ce nu au rezultate, unde sunt vizualizarile și când o să apară prima conversie.
Tu trebuie să înțelegi faptul că, în momentul în care intri în online, ai oportunitatea uriașă de a avea rezultate DOAR DACĂ știi să-ți setezi ecosistemul așa cum trebuie și să ai răbdare. Trebuie să-ți setezi pe termen scurt, mediu și lung niște obiective pe care să le urmărești. Într-un plan de afaceri, trebuie să existe și un plan de promovări (ceea ce noi facem) și să existe niște date care să-ți indice dacă te afli pe drumul corect.
Tot acest proces ia timp și necesită un nivel cel puțin mediu de cunoaștere a marketingului online. Nu ai cum să te ocupi și de asta, și de administrarea afacerii tale în același timp. Tocmai din acest motiv ai nevoie de specialiști care să-ți pună la punct întreg ecosistemul din mediul online. Despre acest subiect am mai vorbit și în articolele și live-urile trecute, de fiecare dată când am avut ocazia. Dacă tu nu delegi pe cineva care să se ocupe de social media marketingul tău, atunci concurența ta o va face cu siguranță!
Concurența ta nu doarme, concurența ta apelează la experți
Dacă businessul tău merge bine, ăsta nu este un motiv să te culci pe-o ureche. Dacă tu ai o cafenea de succes, trebuie să fii conștient de faptul că încă 10 oameni se gândesc să deschidă și ei o cafenea exact ca a ta. Oricât de puternic crezi că ești în mediul antreprenorial, dacă nu te adaptezi constant, nu ești atent la concurența ta și nu apelezi la experți care să te ajute să crești constant în mediul online, atunci riști să devii din ce în ce mai vulnerabil.
Concluzii
Tot mai mulți oameni capătă spirit antreprenorial, își doresc să facă lucruri noi și se luptă zilnic pentru „o felie din plăcintă”. Așa că, pentru a-ți consolida businessul în online, fii smart, fii atent la concurența ta, dă-le experților șansa de a face lucruri de calitate pentru tine și, nu în ultimul rând, actualizează-ți constant afacerea și modul în care te promovezi!
Noi suntem aici oricând ai nevoie de servicii complete de diagnoză, consultanță de business și creare de conținut online, iar pentru mai multe exemple concrete despre acest subiect, urmărește live-ul lui Gabriel Bălan, co-fondator rEVOLUTION Media:
Soluția magică nu există
Din punct de vedere al utilizatorului de servicii de social media marketing: NU EXISTĂ O BAGHETĂ MAGICĂ!
În 5-6 ani de experiență de lucrat cu ads, în general (Facebook, Google etc), nu am reușit să cunoaștem pe nimeni care să ofere – de pe-o zi pe alta – niște rezultate extraordinare, pe care tu CREZI că ar trebui să le ai. Mai mult de atât, orice tip de advertising (online și offline) are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a-ți oferi rezultate – pentru a face conversie. Și vorbim aici despre orice tip de “add” – fie billboard, reclamă la televizor, Google ads, Facebook ads ș.a.m.d. Toate au nevoie de un timp pentru a crea o legătură cu cei care le văd, ca să se poată crea o conversie.
Așa cum ai pune un billboard pe drum iar 5 milioane de oameni trec pe lângă el și, probabil, o singură persoană sună sau cumpără produsul tău, așa se întâmplă și pe Facebook.
Ba, mai mult de atât, trebuie înțeles procesul din spatele unei reclame ca, atunci când discuți cu cineva din social media marketing, să știi, din prima, dacă ce ți se oferă este, sau nu, într-adevăr posibil.
Dar, hai să o luăm logic și împărțim totul în 3 categorii:
1. Contractul cu persoana sau compania de Social Media Marketing
Când pornești orice tip de colaborare, la bază va sta un contract în care trebuie să fie stipulat, concret, DE CE anume se va ocupa acea persoană sau companie – fie din punct de vedere al reclamelor plătite, fie al celor organice. Apoi, trebuie stabilite niște puncte cheie care să ofere un “preview” la ceea ce v-ați dori sau rezultatele la care doriți să ajungeți împreună. De cele mai multe ori, aici apare întrebarea: Ce-mi poți oferi?; Ce garanție am?
Ei bine, pe partea de ads sau de reclamă, nu cred că a existat cineva care să poată oferi o garanție. Practic, fără un istoric al companiei, din punct de vedere marketing și nu numai, fără a ști ce s-a făcut în trecut – nu poate nimeni oferi un răspuns concret, din punct de vedere a ce vei primi în urma acestei colaborări.
Deci, atunci cand ți se oferă niște conversii fabuloase, fără a ști de fapt ce ai construit până în acel moment, fără a avea un “overview” asupra business-ului tău – este prima minciună pe care TREBUIE să o cunoști! Când nu știe dacă ai postat constant, dacă algoritmul funcționează la tine, dacă Facebook este legat de Instagram, dacă au fost vreodată pornite campaniile, dacă ai un business manager, dacă ai un add account creat iar, dacă nu e creat, când trebuie creat și cum trebuie făcut ș.a.m.d., nu îți poate oferi rezultatele dorite.
Este obligatoriu de a cunoaște foarte bine ecosistemul din spate iar promisiunea oferită, înainte de a avea contact direct cu acesta, este doar o minciună! Însă, dacă a văzut ecosistemul, reclamele pe care le-ai creat în spate, bugetul și spune că îți poate oferi mai mult, atunci este posibil. Fără o verificare în spate, nu se poate promite nimic.
2. Feedback-ul primit după primele campanii create:
La crearea unei campanii, se vor stabili anumite target-uri. Mulți, din păcate, nu sunt la curent cu ce s-a schimbat și, de asemenea, ne revând ce au cumpărat și ei, la rândul lor, din cărțile deja învechite sau din informația luată de undeva de pe internet, considerând că, dacă ceva a mers cândva, merge pentru totdeauna! Și de aici încep să apară problemele.
Primele discuții pe baza rapoartelor de la începutul campaniei sunt extrem de importante! În cazul în care discuția duce într-o direcție presărată cu scuze, înseamnă că nu cunosc ceea ce fac.
Astfel, după primele rapoarte ale campaniilor, ai grijă la ce ți se spune pentru a vedea dacă există, sau nu, șansa de a-ți îndeplini obiectivele. Iar, dacă nu, bagheta magică nu există și te sfătuim să întrerupi relația cât mai repede, pentru a nu mai pierde timp și bani.
3. Răbdarea!
Orice reclamă are niște pași care trebuie respectați. Câteva exemple:
- Implementarea ecosistemului,
- Crearea vizualurilor (foto și video),
- Crearea textului,
- Legatura dintre platformele pe care le ai,
- Verificarea de domeniu,
- Crearea și verificarea de evenimente,
- Instalarea Convexion API și Pixel corect,
- Crearea de evenimente pe site,
- Începerea campaniei,
- Stabilirea audientei,
- Stabilirea tipului de audiență.
De asemenea, toți acești pași au nevoie de timp.
Dacă există o echipă care lucrează împreună, cu multiple departamente, acest lucru se poate întâmpla în prima săptămână dar, dacă este o singură persoană care se ocupă de tot, corect, e foarte greu să o facă în prima săptămână. Mai mult, dacă ți se spune că vei primi și rezultate MAGICE din prima săptămână – trebuie să îți pui niște semne de întrebare.
Apoi, este important de luat în considerare modul în care Facebook gândește. Mulți vor spune că ai nevoie și de reclame DOAR ca să ai rezultate dar, adevărul este că, reclama plătită și cea organică sunt în strânsă legătură iar algoritmul unei platforme oferă uneia audiență sporită dacă cealaltă funcționează corect, și invers. Așadar, dacă îți oferă DOAR niște reclame (ca să facă ceva), să știi că rezultatele vor fi pe măsură.
Dacă nu ai un sistem bine pus la punct, vei avea foarte multe de pierdut.
După ce ai totul pus la punct și dai drumul la reclamă, există perioada de review. Perioada în care Facebook se va uita peste reclama ta și va decide cât de eficientă este, dacă e corectă, dacă încalci regulile lor etc.
Apoi, urmează perioada de “learning”, unde Pixel și Conversion API vor învăța, cât de bine pot, potențialul tău client, în funcție de evenimentele setate. Cel mai probabil, va ajunge în “Learning Limited” pentru că, de multe ori, fie bugetul este prea mic, ori audiența nu e cea potrivită. Unii vor spune faptul că acea campanie nu funcționează dar ea trebuie optimizată.
Cea mai mare greșeală este să schimbi campania în fiecare zi – pentru că așa va trece, din nou, prin tot acest process și, la fel, vei pierde timp și bani.
Așadar, când trece din învățare limitată și devine activă, abia atunci va începe să producă rezultate. Ei bine, aceste rezultate vor crește cu timpul și, în același timp, costul va scădea. Niciodată nu se va întâmpla ca, imediat ce iese din învățare și devine activă, reclama să vândă imediat cât vrei ci doar piața va decide. Modul în care interacționează cu poza, textul și cu algoritmii – va face ca reclama să livreze mai mult sau mai puțin.
Nu te aștepta ca într-o săptămână, două, trei să ai rezultate extraordinare doar pentru că așa ai auzit sau că ți-a spus cineva asta.
Ori respecți regulile jocului ori nu îl mai juca! Altfel, strici o piață foarte frumoasă.Faptul că nu accepți regulile jocului și tu crezi că poți să le schimbi pentru că ai auzit că există o baghetă magică, nu va face decât să nu ai rezultate și să spui că e vina celui care s-a ocupat și, după aceea, vei da review-uri negative la ce înseamnă Social Media Marketing deși, Social Media Marketing este cea mai rapidă formă de conversie a unei reclame și, în același timp, cea mai ieftină!
Dacă tu crezi că, în altă parte, vei avea mai multe rezultate și că social media nu-ți poate oferi, destul de rapid, rezultatele pe care le vrei, nu mai porni la drum. Dacă ai buget pus deoparte pentru marketing, răbdarea necesară pentru a crea ecosistemul și înțelegi ce înseamnă niște obiective realiste, nu că “așa vreau eu” atunci, cu cea mai mare plăcere, Social Media este pentru tine și îți garantez că vei avea rezultate. Dar, dacă nu ești pregătit pentru asta, nu mai începe pentru că doar vei strica o piață extrem de promițătoare.
În România, suntem la început. Chiar dacă nu ți se pare și știi persoane care sunt pe social, ele sunt persoane private. Dar, pentru advertising în Social Media Marketing, gândiți-vă că, Facebook nici nu dorește să aibă un “overview” asupra business-urilor din România, pentru că banii investiți în reclamă, în momentul de față în partea aceasta de europa, sunt mult prea mici pentru a deschide un sediu aici. Dar, de exemplu, în Anglia există unul care are un “overview” al țărilor importante, cum ar fi Franța, Germania, Spania, Portugalia ș.a.m.d. Deci, noi suntem încă la început, abia dacă am trecut de pragul de 10% și este o mare piață unde ne putem dezvolta, la un preț extraordinar de bun și cu niște rezultate incredibile. Dar, pentru asta, trebuie să înțelegi corect acești pași, să înțelegi că nu există bagheta magică a lui Harry Potter nicăieri. Dacă exista, ar fi aflat toată lumea până acum!
Însă, doar pentru aceste lucruri pe care ți le dorești, fără a avea un sens, pentru că ai auzit că se poate face “marea cu sarea” în câteva zile, piața poate fi stricată.
Deci, sfatul meu pentru tine este ca, înainte de a începe colaborarea cu cineva, uită că există o baghetă magică, uită de toate secretele pe care le-ai auzit că există și de video-urile care arată cum alții fac zecii de mii de euro/lună pentru că, în cazul în care chiar produc aceste sume, au fost nevoie de mai bine de 6 luni pentru a pune acel sistem la punct + niște bugete destul de mari.
De exemplu, în cadrul unei reclame ni se explică cum cineva a făcut 100.000 lei pe un cont de vânzări de haine dar, de fapt, firma există pe piață de 7 ani. Dar, chiar și dacă a reușit acest lucru, “brand awarness”-ul pe care l-au construit în 7 ani este un “leverage” foarte mare.
E o piață fenomenală unde ne putem dezvolta, la un preț extrem de bun și cu niște rezultate incredibile. Așadar, înainte de face orice, trebuie să pui în calcu următoarele lucruri:
- Buget de marketing de minim 50 lei/zi – pentru o perioadă de minim 6 luni,
- Oferă răbdarea și încrederea necesară celor care se ocupă de social media marketing și
- Caută să fii atent la ce-ți comunică persoana sau compania cu care colaborezi pentru că ei îți vor da indicii despre felul de colaborare pe care îl veți avea.
În rest, uită de bagheta magică pentru că nici Facebook nu o să ofere o soluție magică ci va trebui să testezi! Începe deștept modul de a comunica în mediul online pentru că doar așa vei construi un brand puternic!
Sper că ai înțeles mesajul!
Desigur, dacă dorești să afli mai multe detalii despre Social Media Marketing, Alexandru Ilie o sa vi le ofere canalul nostru de Youtube:
Ce înseamnă, cu adevărat, prezența în mediul online?
Așa cum v-am obișnuit, suntem gata să abordăm din nou, fără inhibiții, o nouă temă extrem de actuală când vine vorba de promovarea unui business în social media. Probabil una dintre cele mai frecvente întrebări în momentul de față este: Ce înseamnă, cu adevărat, prezența în mediul online?
Ei bine, tot procesul este făcut prin intermediul KPI (Key Performance Indicator), care, privit în ansamblu, reprezintă un întreg algoritm care cuprinde totalitatea indicatorilor critici (cheie) ai progresului către rezultatul dorit. Gestionându-ți KPI-ul în mod eficient, nu doar că rămâi în permanență la curent cu privire la modul și viteza în care afacerea ta se dezvoltă, dar îți dai seama ce ar trebui să faci în continuare sau ce ar trebui să schimbi astfel încât să-ți atingi obiectivele.
În 99,99% din cazuri, cel mai important indicator de performanță este conversia finală. Logic că atunci când începi sau preiei un business, ești atent la profitul de la finalul lunii, corect? Din nefericire, multe agenții de publicitate și tot atâția freelanceri pierd din vedere două aspecte extrem de importante atunci când se ocupă de KPI-ul brandului tău: add to cart și prospects. Iar atunci când rezultatele despre care ți-ai făcut iluzii întârzie să apară, este foarte posibil să te cerți cu agenția și să închei colaborarea plin de frustrări, spunând: „Am încercat, n-a mers, nu mai am încredere”.
Oricât de silă ți-ar fi de țepe, trebuie să înțelegi faptul că o colaborare este 50-50. Dacă lucrurile merg prost, vina nu este doar a agențiilor sau a freelancerilor, ci și a ta, pentru că nu știi să ceri ceea ce vrei cu adevărat. Iar dacă tu te aștepți ca cel care se ocupă de imaginea ta în online să-ți citească gândurile, publicitatea va deveni un cost, și nu o necesitate care ar trebui să-ți sporească vânzările.
În cele ce urmează, vom discuta despre aspectele de care trebuie să ții cont atunci când începi un business în mediul online, astfel încât să nu-ți mai iei țeapă. Ca să te scutim de neplăcerea de a trece printr-o colaborare dezavantajoasă, ți-am pregătit câteva sfaturi cu privire la ce ar trebui să treci în revistă atunci când începi o colaborare cu cineva care urmează să te reprezinte în mediul online.
1. Stabilește ce fel de progres îți dorești
Este vorba de brand awareness-ul tău, mai exact despre cât de multe persoane îți văd business-ul. Este important ca mai întâi să-ți stabilești targetul. Cărui tip de public i te adresezi? Cine urmează să cumpere de la tine? Trebuie să ai în minte toate aceste aspecte și să i le comunici neapărat celui care se ocupă de publicitatea ta.
Iar la sfârșitul lunii, când vine momentul conversiei finale, dacă ai produse sau servicii pe care vrei sa le vinzi, trebuie sa specifici chiar așa: Doresc să vând asta!
Dacă te văd 10 persoane, dintre care cumpără 8, atunci ești pe plus. Dar dacă din 1000 de vizitatori, cumpără doar 2, ești pe minus, pentru că bugetul pe care îl vei aloca unei astfel de publicități va fi mult prea mare în comparație cu profitul pe care reușești să-l obții.
2. Ce tip de reclamă vrei să faci?
Este foarte important ca cel care se ocupă de imaginea brandului tău să înțeleagă de la bun început ce are nevoie, cât va dura, unde, cum și în ce fel trebuie făcută reclama respectivă.
Nu-l lăsa să facă „ce știe el mai bine”, pentru că nu așa funcționează lucrurile. Omul respectiv are nevoie să știe ce vrei, are nevoie de cerințe punctuale, practic, are nevoie de toate datele problemei ca să poată ajunge la formula care să-ți aducă rezultate.
Dacă alegi să sari peste acest pas, nu vei obține nimic altceva decât un KPI pe care nu vei da doi bani la sfârșitul lunii.
3. Comunică viziunea companiei tale
Dacă ai început un business nou și nu ai încă un motiv, este momentul să inventezi unul care să fie și corect față de tine. Orice business trebuie să aibă o poveste în spate, iar cu cât ești mai transparent, cu atât vei reuși mai ușor să creezi conexiuni puternice cu potențialii tăi clienți.
Nu uita, publicul este din ce în ce mai deștept și nu mai pune nimeni botul la strategii precum reducerile masive sau acel „99” din coada prețului. În ziua de azi, cea mai sigură metodă de a vinde este emoțional! Așa că atribuie brandului tău o poveste plină de emoție, cu care oamenii să se poată identifica.
Comunică în detaliu această viziune agenției cu care colaborezi și, cel mai important…
4. Explică ce tip de mesaj vrei să transmiți
Nu e vorba neapărat de ce îți place ție, ci de ce îi place publicului. De asemenea, trebuie să stabilești și tipul de mesaj pe care vrei să transmiți în piață: unul mai agresiv sau unul emoțional, unul în care vorbești cu un cititor individual sau unul în care vorbești unui public, iar lista poate continua.
Este foarte important să ai o strategie de comunicare. Așa că trebuie să-i explici cu lux de amănunte agenției tale în ce manieră vrei să transmiți mesajul potențialilor tăi clienți.
Colaborarea este una 50-50
La fel cum am spus și la începutul articolului, când lucrurile nu merg bine, este atât vina proprietarului de business, cât și vina agenției de publicitate.
Dacă tu, în calitate de agenție sau de freelancer, nu ceri detalii despre brandul pe care vrei să-l reprezinți, nu-ți adaptezi strategia de marketing în funcție de cerințele clientului și nu ești transparent cu privire la ceea ce poți tu să oferi, atunci ești la fel de vinovat de eșec.
De fiecare dată când am fost nevoiți să analizăm o situație de acest gen și să ascultăm fiecare variantă a poveștii, concluzia a fost mereu aceeași:
Cheia unei prezențe online reușite este COMUNICAREA!
Însăși prezența online constă în comunicare! Modul în care tu reușești să comunici ideea business-ului tău pe social media înseamnă adevărata prezență online. Poate crezi că o poză postată ocazional sau o campanie plătită sunt de ajuns! Ei bine, nu!
Pentru a obține rezultatele pe care ți le dorești, îți trebuie o comunicare completă. Iar pentru asta ai nevoie de:
- un site bine pus la punct, care se mișcă ușor;
- o uniune completă între postările de pe Facebook și cele de pe Instagram;
- reclame pe Google.
Și, nu în ultimul rând, nu neglija engagementul! Este foarte important să interacționezi cât mai mult cu potențialii tăi clienți și să-i câștigi de partea ta, atât prin calitatea produsului sau serviciului pe care îl vinzi, cât și prin mesajul pe care îl livrezi în piață!
Află mai multe și vezi și mai multe exemple concrete de la Ilie Alexandru, co-fondator rEVOLUTION Media, din videoul de mai jos:
Fără o strategie nu funcționează nimic!
Bine te-am regăsit pe blogul rEvoluționarilor! Astăzi vrem să vorbim despre un aspect foarte important de care trebuie să țineți cont atunci când vine vorba despre mediul online: strategia!
Trebuie să înțelegeți că fără o strategie bună, sunteți practic mâncați, iar în sensul ăsta o să vă dăm un mic exemplu din strategia noastră. Colaborarea cu un client începe cu o fișă de implementare, redactată în urma discuțiilor pe care le avem cu el despre dorințele și preferințele lui. Pe această fișă regăsim aproximativ 100 de bullet points, adică 100 de detalii de care trebuie să ținem cont, printre care: persoanele desemnate pentru fiecare task, preferințele în materie de text sau vizualuri, managementul platformelor și al conturilor și altele. Astfel creem, în funcție de bugetul clientului, o strategie de online, deci nu doar de social medie, și by default, facem și o proiecție a primelor 6 luni de zile. În mediul online există o necesitate, anume aceea de a îți testa produsul, și bineînțeles și ideea, să vezi dacă piața este pregătită pentru produsul tău, dacă nu, să se facă mici ajustări. După aceste ajustări, în aproximativ 3 luni ajungi la un preț de conversie care poate fi ulterior scalabil.
După aceea, ținând cont de obiectivul clientului, care este de obicei unul foarte subiectiv, precum “Am nevoie de X” sau “Îmi doresc Y”, trebuie să facem un breakdown, și să îl împărțim în 3 părți: marketing, branding și vânzări. Acestea 3 sunt foarte importante și mai ales complementare, nu pot funcționa una fără cealaltă. Din aceste 3 direcții rezultă 3 strategii, în baza cărora se creează un funnel, plin de informații, pentru ca omul să afle mai multe despre tine. Și uite tocmai chestia asta e foarte tare la mediul online, că poți să creezi intenție.
Cum arată o astfel de strategie? Păi în mare parte trebuie să releve ceea ce îți dorești tu cu adevărat pe termen scurt, astfel încât să îți amortizezi costurile cu reprezentarea online. Așadar, scopul principal al acestei strategii este să reușești să ajungi la acel
breakeven de care toată lumea vorbește, adică să reușești să scoți ceea ce ai și băgat. Nu uita, că indiferent despre care dintre cele 3 strategii vorbim, ele trebuie să fie complementare, să se îmbrățișeze cumva.
Fiind de atâția ani în domeniu și având experiența pe care o avem, în momentul ăsta ne putem da seama foarte clar cine vine și cine nu, doar aruncând un ochi pe pagina cuiva. Acolo unde te bombardează cu reduceri peste reduceri, bonusuri, promoții și așa mai departe, acolo vânzările sunt la pământ. Acolo, omul acela este disperat să pună mâna pe ceea ce ai tu în buzunar și nu mai țin neapărat cont de ceea ce-și doresc clienții, sunt doar focusați pe a nu aduce bani de acasă.
Adevărul este că toate business-urile ar trebui să fie interesate de ce își dorește clientul, să-i vorbească precum unui prieten, iar banii să fie doar o urmare a bunei comunicări dintre cele două părți.
O strategie de vânzări este compusă din:
- Tradiționalul speech de vânzări; noi ne ajutăm clienții să și-l compună, chiar dacă sunt contactați prin mesaje sau la telefon, le spunem cum ar putea să-l îmbunătățească. Fiind și noi vânzători la bază, ne este foarte ușor să ne dăm seama ce ar putea fi îmbunătățit.
- Delimitarea clienților de potențialii clienți și de cei care pentru moment au spus “nu” afacerii tale.
Acum câteva zile vorbeam cu cineva care a pus o întrebare pe care simt nevoia să o împart cu voi: “Cum faci tu vânzare, spre exemplu, unui cabinet stomatologic?”. Ei bine, aici nu este vorba neapărat despre vânzare. Trebuie să fim conștienți de faptul că există o diferență între nevoie, necesitate și dorință. Ce încercăm noi să facem este să ne asigurăm că atunci când omul are acea durere surdă de măsea, își amintește de tine și-ți calcă pragul. Cum facem asta?
Printr-un plan editorial extrem de bine pus la punct, bazat pe o strategie de comunicare cu oricine s-ar afla la capătul celălalt al telefonului. Prin acest brand-awareness ne asigurăm că și persoana care te urmărește deja de 6 luni, dar și cel care abia a intrat la tine pe pagină să știe cele mai importante aspecte despre tine și să te urmărească de acum înainte.
V-am dat exemplul ăsta pentru că este un business extrem de tradițional care se susține de multe ori singur, sau cel puțin așa au oamenii impresia. Am luat contact cu mulți oameni care au venit la noi pe muchie de cuțit, când cabinetul lor stătea să pice și aveau impresia că noi suntem Harry Potter, să facem repede o vrajă să reparăm totul. Să nu uităm totuși și de factorul concurenței, pentru că mai ales atunci când vine vorba despre cabinetele stomatologice, există măcar 2-3 în fiecare cartier, fie ele din astea banale, sau mai fițoase. În orice domeniu există concurență, și dacă ai uitat de ea, probabil ai făcut o mare greșeală. Nu vă mai mințiți clienții, sau pe voi înșivă, nimic nu e gata de azi pe mâine. Nu clădești o afacere greșit în câteva luni ca să o salvezi într-o zi.
Cu cât business-ul tău este mai mare, mai modern, mai departe de tradițional, cu atât strategia ta trebuie să fie mai complexă, mai închegată, mai bine pusă la punct. Spre exemplu, dacă vă uitați pe site-ul nostru, veți vedea că strategiile clienților noștri sunt bazate pe nevoile lor, și ceea ce se diferențiază nu este baza pachetului, ci complexitatea acestuia. Activitatea more or less, este cam aceeași, dar complexitatea trebuie să fie diferită de la client la client. Așa am și construit compania asta, spunându-le direct oamenilor ce le-ar face bine și ce nu, ce i-ar ajuta și ce nu. Le-am spus să nu bage 8000€ într-un videoclip de lansare, ci încearcă să îi distribui în așa fel încât să creezi cât mai mult conținut organic cu putință, pentru că așa vei ajunge la mai mulți oameni.
În fiecare zi apar mii de pagini noi pe Social Media, asta înseamnă mii de afaceri noi. Gândiți-vă că statul își dorește acum ca fiecare persoană care și-a pierdut locul de muncă în pandemie, sau post pandemie, să își găsească unul nou, de aceea au și acordat acele granturi pentru șomeri. Atunci gândește-te câte domenii noi se pot inventa? Niciunul! Toți oamenii ăștia pot deveni concurența ta. Am văzut chiar noi restaurante care s-au culcat pe o ureche spunând că ei nu duc lipsă de clienți, dar nu s-au gândit niciodată că la un moment dat, clienții se pot plictisi de meniul lor, și vor căuta ceva nou. Le-am spus asta tuturor oamenilor din HoReCa: oricât de șmecher ar fi localul tău, oamenii tot se vor plictisi.
Oamenii atrag oameni! Gândiți-vă la strategii mai atractive decât poze banale cu produs și preț. Încurajați-vă clienții să vă recomande, să vă posteze, să vă dea un tag poate. Orice astfel de minimă acțiune poate să facă diferența între succesul și eșecul business-ului tău.
Și atunci, având în vedere toată complexitatea pe care v-am descris-o – și încă asta nu e tot, păstrăm detaliile pentru cursurile pe care le pregătim – cum poți tu să crezi că fără o strategie poți să faci ceva?
E imposibil, pentru că de partea cealaltă, cineva din concurența ta colaborează cu noi, are o strategie, știe cum să lege lucrurile astfel încât să obțină rezultate și tu vei ajunge să te învârți în cerc! Ori ești pe bune, ești asumat, ești dedicat, ori nu mai încerca! Economisește-ți timpul și banii și lasă Social Media pentru cine vrea cu adevărat să facă treabă!
Nu lăsa pe mâine ce poți face acum!
Chiar dacă articolul de față nu are legătură cu social media marketing în sine, așa cum probabil că te-am obișnuit, are legătură cu ceea ce însemni tu ca persoană și, implicit, ceea ce înseamnă business-ul tău. Astăzi discutăm despre un tipar comportamental care duce spre obiceiuri nesănătoase și cu care fiecare dintre noi ne întâlnim în fiecare zi. Crezi că poți ghici despre ce-i vorba?
Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi
Este imposibil să nu fi auzit măcar o dată această vorbă din popor. Dar ce legătură are cu antreprenoriatul?
Ei bine, fie că alegi să construiești un business de la zero, să preiei unul deja existent, să-l crești, fie că ești proprietar, manager sau angajat, acea afacere are (sau ar trebui să aibă) un plan de creștere care îți poate oferi beneficii în funcție de poziția în care te afli. Spre exemplu, dacă planul este unul eficient, tu, ca angajat, te poți bucura de un program flexibil, iar ca owner, poți obține independența financiară pe care ți-o dorești.
Niciun antreprenor nu a început cu ideea de a fi sclavul unui business, ci din contră, cu toții ar trebui să acționeze ghidați de dorința de a-și transforma afacerea într-una cât mai eficientă și cât mai profitabilă.
Pandemia – deschizător de drumuri și moment de revelație pentru multe business-uri
Odată cu începerea pandemiei, social media marketing a explodat, iar foarte mulți antreprenori și-au dat seama că internetul este viitorul. Întrebarea noastră pentru voi, cei care abia acum v-ați dat seama de acest lucru, este: De ce v-a luat atât de mult timp?!
Pe bune, online-ul este un loc minunat și plin de oportunități, în care nu doar că poți aduna audiență din toate colțurile țării pentru business-ul tău, dar te poate ajuta să economisești timp și resurse.
Și indiferent de cât de mare e afacerea ta sau cât de bun este produsul sau serviciul pe care îl vinzi, dacă nu vei apărea în fața oamenilor constant, nu vei reuși niciodată să găsești clienți noi, timp în care cei pe care îi ai deja își vor redirecționa atenția, lăsându-te baltă pentru branduri care știu cum să se folosească de fiecare avantaj al online-ului pentru a-și câștiga publicul.
Companiile care au luat în serios mediul online, care au investit timp și bani într-o publicitate de calitate și care au știut să-și livreze mesajul în social media, astăzi sunt lideri de piață, iar exemple în acest sens sunt multiple, cum ar fi Apple, Samsung sau Amazon.
Frica și ignoranța – cei mai mari ucigași ai brandului tău
Foarte mulți dintre voi, cei care ați intrat abia acum în mediul online sau care vă gândiți să o faceți, ați amânat acest pas fie din cauza ignoranței, fie din cauza fricii de necunoscut. Dar ca brandul tău să se poată extinde, este nevoie să fii deschis la toate oportunitățile, inclusiv cele pe care social media ți le oferă. Nici nu ai idee cât de multe business-uri au avut de pierdut din cauza fricii și a ignoranței.
Acestea fiind spuse, ne dorim să-ți prezentăm pașii prin care chiar și tu îți poți crea o prezență puternică în mediul online:
1. Creează-ți un website
Site-ul este, practic, „buletinul” brandului tău, iar verificarea sa pe platforme precum Facebook și Google este obligatorie, astfel încât acestea să-și dea seama că business-ul tău este ceva real.
După ce reușești să faci această verificare, asigură-te că site-ul tău este optimizat și rulează în cel mai bun mod. Asta pentru că majoritatea utilizatorilor îl vor accesa de pe telefon, cel mai probabil în drum spre job sau în orice alt moment în care se află pe grabă, iar dacă tu îi prinzi într-un moment în care site-ul tău se mișcă greu, aceștia vor renunța, iar tu poți considera deja că i-ai pierdut.
2. Brand awareness
Acest aspect presupune să fii prezent pe cât mai multe canale de comunicare. Însă atenție: Este posibil ca nu toate platformele să fie potrivite pentru tipul de conținut pe care vrei să-l livrezi sau pentru produsul pe care îți dorești să-l vinzi. Cercetează, selectează-le pe cele compatibile cu brandul tău și investește-ți timpul și resursele în ele!
3. Customizează platforma eficient
Și cel mai important, nu o face pentru tine, ci pentru clientul tău, pentru că el este cel care va cumpăra de la tine. Folosește-te din plin de feedback-ul din piață ca să-ți poți da seama dacă platformele sunt optimizate pentru publicul tău. Scopul final nu este acela ca paginile tale să-ți placă ție, ci să le placă clienților tăi! Ei sunt cei care îți vor aduce profitul la final de lună!
4. Comunicare
Comunicarea pe care reușești să o oferi în mediul online este cea care îți va decide viitorul! Inteligența publicului a crescut, întrucât clientul are confortul de a sta în casă și de a face cercetare de piață. Nu mai este constrâns să cumpere din același loc, ci, în prezent, are zeci de variante dintre care poate alege. Iar asta l-a făcut să fie mai atent cu banii pe care îi cheltuie.
Așadar, străduiește-te pe cât posibil să apelezi la latura afectivă a omului. Comunică constant cu acesta și creează o legătură bazată pe încredere și experiențe plăcute. Nu căuta să-i furi banii, ci fură-i inima!
Concluzii
Nu este niciodată prea târziu să te dezvolți în online. Ține cont de toți pașii pe care ți i-am prezentat, salvează-ți business-ul și ajută-l să evolueze!
Află mai multe și vezi și mai multe exemple concrete de la Ilie Alexandru, co-fondator rEVOLUTION Media, din videoul de mai jos: